Care este diferența dintre apa de la robinet și apa îmbuteliată?
Apa de la robinet este sigură pentru consum, datorită controlului continuu al indicatorilor fizico-chimici și bacteriologici. 0,5 litri de apă de la robinet sunt de aproximativ 700 de ori mai ieftini decât aceeași cantitate de apă îmbuteliată. Această resursă este disponibilă direct în propria locuință, fara a mai fi necesara cumpărarea ei de la magazin.
Apa de la robinet nu poluează mediul. Sute de miliarde de sticle din plastic sunt utilizate anual pentru ambalarea apei. Aceste imense cantităţi de PET-uri devin repede deşeuri şi numai 16% sunt reciclate. Restul de 84% poluează natura, fiind atât de puţin biodegradabile încât dispar abia după sute de ani. Totodată, pentru producerea şi comercializarea unui litru de apă îmbuteliată se consumă 3 litri de petrol.
Apa nu mai are același aspect și gust pe care le are de obicei. Ce trebuie făcut?
În cazul în care robinetul a fost oprit pentru o perioadă mai lungă (zile sau săptămâni), este posibil să observați că apa care curge inițial poate avea un aspect diferit. În situația în care constatați o modificare a aspectului apei din robinetul dumneavoastră, Veolia România Soluții Integrate vă recomandă să urmați acești pași:
- lăsați apa să curgă pentru câteva secunde;
- informați-vă dacă apa nu a fost oprită pentru intervenţii;
- verificați dacă și vecinii au aceeaşi problemă.
Vă rugăm să ne sesizați orice neregulă care are legătură cu calitatea apei reci la adresa de e-mail: [email protected] sau:
Pentru sucursala din Chitila
Apelați la numărul de Call Center disponibil non-stop 0800 801 111
(apel gratuit valabil în toate rețelele de telefonie)
Sau la adresa de e-mail [email protected]
Pentru sucursala din Otopeni
Apelați la numărul de Call Center disponibil non-stop 0800 800 844
(apel gratuit valabil în toate rețelele de telefonie)
Sau la adresa de e-mail [email protected]
Pentru sucursala din Popești-Leordeni
Apelați la numărul de Call Center disponibil non-stop 0800 800 367
(apel gratuit valabil în toate rețelele de telefonie)
Sau la adresa de e-mail [email protected]
Pentru punctul de lucru din Chiajna
Apelați la numărul de Call Center disponibil non-stop 0800 888 333
(apel gratuit valabil în toate rețelele de telefonie)
sau la adresa de e-mail [email protected]
Apa are gust sau miros de clor. Ce pot să fac?
Mirosul mai puternic de clor poate apărea în cazul unor temperaturi extreme (mari sau mici), precum şi atunci când, pentru a asigura siguranţa microbiologică (bacteriologică) a apei distribuite, se impune creșterea concentrației de dezinfectant către limita superioară a cantităţii maxim admise. Măsura este luată exclusiv în scopul protejării sănătăţii dumneavoastră.
Clorul este o substanţă volatilă. Pentru a atenua gustul prea pronunțat al apei, o puteți lăsa într-un recipient sau vas descoperit înainte de a o consuma. Dacă se poate, chiar la frigider, dar nu mai mult de 24 de ore. Temperatura scăzută va disipa gustul. Sau, o puteți servi cu cuburi de gheaţă.
De asemenea, câteva picături de lămâie sau o frunză de mentă vor face ca gustul de clor să dispară.
De ce apa are câteodată o culoare roșiatică/maronie?
Atunci când apa vine cu presiune mai mare pe rețeaua de distribuție, se poate întâmpla să se desprindă microparticule de fier care să ducă la colorarea apei de la robinet. Cu toate că acestea nu prezintă un pericol pentru sănătate, Veolia România Soluții Integrate vă recomandă să așteptați până când apa revine la aspectul normal.
Vă rugăm să anunțați orice nereguli privind calitatea apei reci la adresa de e-mail [email protected] sau:
Pentru sucursala din Chitila
Apelați la numărul de Call Center disponibil non-stop 0800 801 111
(apel gratuit valabil în toate rețelele de telefonie)
Sau la adresa de e-mail [email protected]
Pentru sucursala din Otopeni
Apelați la numărul de Call Center disponibil non-stop 0800 800 844
(apel gratuit valabil în toate rețelele de telefonie)
Sau la adresa de e-mail [email protected]
Pentru sucursala din Popești-Leordeni
Apelați la numărul de Call Center disponibil non-stop 0800 800 367
(apel gratuit valabil în toate rețelele de telefonie)
Sau la adresa de e-mail [email protected]
Pentru punctul de lucru din Chiajna
Apelați la numărul de Call Center disponibil non-stop 0800 888 333
(apel gratuit valabil în toate rețelele de telefonie)
sau la adresa de e-mail [email protected]
Cum este monitorizată calitatea apei?
Supravegherea apei potabile se bazează pe proceduri tehnice riguroase și instrumente de control al performanței. Veolia România Soluții Integrate o face fără oprire atât în uzinele de producție a apei potabile, cât și în rezervoarele de apă și pe rețeaua de distribuție.
În plus, compania dublează totul cu ajutorul analizelor de laborator. Laboratoarele unde se realizează analizele sunt certificate de RENAR (Asociaţia Reţelei Naţionale de Acreditare din România), au personal calificat în domeniile chimiei şi microbiologiei apei și sunt dotate cu echipamente performante ce permit analiza cu rezultate garantate pentru toți indicatorii de calitate. Puteți urmări buletinele de analiză a apei prelevată din puncte de colectare. Aceste buletine pot fi accesate aici.
Cum aflu despre întreruperile de apă?
În situația în care intervin avarii pe rețele ce necesită întreruperea temporară a apei sau a energiei termice, informația va apărea pe site, la secțiunea Informații utile.
Dacă observați vreo problemă în furnizarea cu apă rece sau caldă, ne-o puteți comunica la adresa de e-mail: [email protected] sau prin intermediul datelor de contact, aferente fiecărei sucursale: